Publicat de către Gab în
Practice,
Sănătate pe data de 29 octombrie 2011 |
18 comentarii
Am citit odată într-o carte despre un univers paralel în care naziștii câștigaseră războiul. După 2000 de ani, toate filmele, cărțile, cântecele, erau naziste. Și personajul principal a aflat că singurul mod de a găsi ceva ne-nazist era să cauți ceea ce naziștii numeau evreiesc. Cărți evreiești, de exemplu. Chiar dacă nu aveau nimic de-a face cu evreii, simplul fapt că erau ne-naziste le făcea să fie evreiești.
Teleportare înapoi în universul nostru.
Să spunem că vrem să căutăm surse alternative de hrană: plante care chiar dacă nu sunt la fel de productive, ele cresc ușor, sunt mai accesibile, sunt bune la gust și chiar sănătoase.
Știți după ce cuvinte cheie puteți căuta? Mâncarea săracului, mâncare pentru vremuri de foamete, famine food în engleză.
Primul care îmi vine în minte, și care a cunoscut o reablitiare recentă, devenind un simbol al permaculturii este napul porcesc, topinamburul.
Dar după cum sugerează și titlul, nu despre topinambur vreau să vă vorbesc acum, ci despre făina de ghinde, din stejarul comun.
Poate că prelucrarea ei necesită mai mult timp și energie decât prelucrarea făinii de grâu, sau poate că nu. Dar ce e sigur e că ghindele se obțin mult mai ușor decât grâul. Adică, cresc într-un copac, futu-i.
Prelucrarea
- Mergi în pădure și culegi ghindele.
- Le lași la uscat la soare dacă este soare, noi le-am lăsat pe soba de teracotă câteva ore. Grijă să nu se prea ardă. Sunt mai ușor de curățat de coaja tare dacă sunt uscate.
- Le spargi. Ai o piatră mare sub și le lovești pe fiecare cu o altă piatră. Două lovituri ar trebui să fie suficient, nu-i nevoie să le zdrobești complet.
- Separi coaja tare de miez. Posibil să meargă și prin vânturare (de experimentat). Coaja aia moale poate să rămână, nu deranjeză în mod deosebit.
- Acum vrei să scoți amăreala din ele. Le lași în apă rece vreo zi, după aia le dai prin mașina de tocat carne. După aia le pui într-o față de pernă și le lași iar în apă rece câteva săptămâni. Dacă ai vreo apă curgătoare prin zonă, te-ai scos. Dacă nu ai, atunci le ții într-o oală (sau butoi) și tot schimbi apa de vreo două ori pe zi. Guști periodic până când vezi că nivelul de amăreală nu mai scade. Ajunge destul de aproape de zero. Nu trebuie date neapărat prin mașina de tocat carne, doar că iese mai repede amăreala dacă faci asta.
- Mai departe le usuci. Noi le-am uscat tot pe sobă.
- La final le macini. Dacă vrei. Le poți folosi și așa mai mari. Noi am măcinat cu un fel de râșnțiță cu manivelă primită împrumut. I s-a ciobit un pic colțul. Scuze, Teo!
- Poți folosi făina sau bucățelele în tot felul de rețete. Lipii, clătite, tocănițe. Pentru mai multe detalii de genul ăsta, fiți pe fază pentru un articol al Irinei, pe blogul satului.
Salut Gab! Mancarurile astea “evreiesti” imi fac pofta :))
Deci pasul al doilea e necesar doar ca sa-ti fie mai usor cand le desfaci de coaja?
Tu cam cat timp le-ai tinut la apa pana sa le iasa amareala? Si daca zici ca amareala tinde spre zero deci inca mai e acolo, se simte dupa aia si in mancare?
:)
Da, pasul al doilea e doar ca să se desprindă coaja mai ușor. Dacă nu sunt uscate e… mult mai greu. Încearcă și o să vezi.
Prima dată am scos amăreala cu apă fiartă, dar nu am scris despre metoda asta pentru că-i prea mare consumatoare de energie.
Acum experimentez cu ținutul în apă. Țin cam de vreo două săptămâni, dar încă nu am gustat :)
Amăreala încă mai rămâne doar la stadiul cu pricina. După ce le-am uscat, le-am măcinat și le-am gătit, eu nu am mai simțit deloc amăreală.
Adică, na… cum să zic? Amăreala scade până când nu mai este amăreală, ci doar un gust specific și plăcut.
În fond, unii spun că și berea e amară. Mie preparatele cu făine de ghinde mi s-au părut mai puțin amare decât berea, de exemplu.
Asta am uitat să menționez cu toate că-i destul de important. Mulțam de întrebare!
Și am mai uitat să menționez: din cauză că-i destul de bogată în grăsimi, făina de ghinde nu se păstrează așa de bine ca făina de grâu.
În schimb, ghindele întregi, uscate, în coajă se păstrează foarte bine. Când prindeau un an bun de ghinde, nativii americani adunau cât să le ajungă doi ani, în caz că ar fi urmat un an cu mai puține.
Ok, am inteles. O sa te mai intreb mai incolo daca mai intalnesc neclaritati. Deocamdata sunt la stadiul de uscare.
Si eu am luat din parc ghinde ,gindind ca daca veveritele le maninca….Am fiert si gustul era rau.Cit despre ce spui tu gabi,scoti gustul rau dar tinute atita in apa se degradeaza nutritiv,si doar iti umfli burta nu hranesti corpul.Asta e valabil si la retele raw care se oxideaza tinute in aer si nu mai sunt de mare ajutor corpului.De asta suntem asa obositi,suntem nehraniti.Problema cu oxidarea o stiu de la profesorul universitar de genetica,si doctor in stiinte biologice Iordan.Eu maninc fara retete,asa cum sunt lasate in natura sa creasca,fructele si nucile si tot ce se poate minca fara a fii fierte .Fierb doar fasolea,lintea,nautul,griul si asemenea lor ce trebuie fierte.Atit nimic dulce(zahar,miere)nimc acru (muraturi),conserva,ulei,procesate lipsa din alimentatia mea Vegana.
Păi, ce să-ți zic, Cornelia? Bravo ție! Poftă mare în continuare!
Cât despre degradarea nutritivă ghindelor ținute în apă, carbohidrații sigur nu dispar. Și mă îndoiesc să fie mai puțin sărace în alți nutrienți decât făina albă de grâu 000. Ce mai știu sigur e că sunt destul de bogate în grăsimi, că de-aia râncezește așa de ușor făina.
Am găsit aici niște grafice și tabele legate de proprietățile nutritive ale făinii de ghindă, dar sincer să fiu pentru mine e mult mai improtant faptul că ghindele au reprezentat o mâncare de bază pentru nenumărate populații tribale din emisfera nordică.
(Bineînțeles, după raționamentul meu nici alimentația ta Vegană nu prea are sens, dar asta e altă poveste.)
Și foarte probabil nu le-au mâncat amare, ci au scos amăreala, și altă metodă în afară de asta cu apă nu știu să existe. Acuma, cu industria asta alimentară, or fi și alte metode, dar mă refer la ceva low-tech.
Și… o mică întrebare:
Sunt de acord că mulți oameni mănâncă nesănătos, dar dacă mâncarea lor nu le hrănește corpul, atunci… cum de continuă să trăiască?
Logic ar fi ca atunci când corpul nu e hrănit, să nu trăiască mai mult de câteva săptămâni.
Am mai aflat intre timp ca triburile din NE Americii recoltau ghinda de la doua specii principale de stejar: alb (Quercus alba, fructele nu sunt amare, aproape dulci) si rosu (Quercus rubra, cu fructe amare pe care le prelucrau inainte sa le manance).
Ambele specii sunt originare din America, nu stiu care stejari din Europa sunt mai asemanatori cu Q. alba sau Q. rubra.
Eu din câte am înțeles și ghindele stejarului alb sunt puțin amare.
Parcă am citit că de regulă stejarii care au frunzele ascuțite au ghinde mai amare, și ăia care le au rotunjite mai puțin amare, dar cred că toate-s amare mai mult sau mai puțin.
De fapt in Europa nu crește nici stejarul Q. alba nici Q. rubra. (lista: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Quercus_species ). Dar amandoua cresc in estul continentului american, deci poate nu din astea se hraneau amerindienii? Naiba le mai stie. Cert e ca ne-am descurcat cu ce-am gasit pe-aici si-a iesit fain. Urmeaza sa scriu ce si cum am preparat, numa’ sa ajung…
Cornelia,
Fierberea fasolei in trei sau mai multe ape e cam acelasi lucru cu tinerea ghindelor in apa. Elimini prin asta niste chestii din fasole (nu stiu exact ce) care nu fac prea bine unor bacterii din stomacul nostru. Dar nutrientii raman acolo, nu cred ca se pierde prea mult.
In plus, cred ca si limba pentru care spui ca mancam, si burta pe care spui ca ne-o umplem fac parte tot din corpul nostru, și deci tot pentru corp mâncăm.
Că mai mâncăm și prostii și că din cauza asta ne mai îmbolnăvim… de-acord.
Eu beau din cand in cand un fel de ness fara cafea:) care are in compozitie, pe langa cicoare si faina de ghinde. Daca fierbeti faina asta oare n-o iesi o bautura buna?
Păi, eu am înțeles că se poate folosi ca făina de grâu într-o tocană sau așa ceva, în sensul că îngroașă. Dar, desigur că are un gust mai deosebit.
Rebeca, partile alea mai groase care le-am obtinut dupa ce am macinat prima data ar merge coapte in cuptor, rumenite, si aia, din cate am inteles, e un substitut pentru cafea, ca si radacina de cicoare care si ea e coaptă/rumenita in cuptor in scopul asta.
Felicitari pentru tot ceea ce faceti!
Pe site-ul meu strang tot felul de documente. Printre acestea se afla si un document legat de procesarea ghindei. In caz ca va prinde bine cuiva interesat, mai jos aveti linkul:
http://www.cmuntean.ro/site/diverse/documente/229-procesare-ghinda
Cine-i curios de unul dintre rezultate poate arunca un ochi aici.
Imi bag si eu flitul putin in ghinda voastra si spun ca ea ar trebui data la pucelusi care daca o mananca au o carne foarte buna, dulce. Omul nu consuma graul intamplator de mii de ani, ci pentru ca el are un mare continut de glucoza.
Pe Irina si pe Gab vreau sa-i felicit pentru tot ce fac. Ma interezeaza foarte mult daca voi traiti acolo numai din gospodaria voastra sau Gab face soft si mai aveti alte surse de venit? Eu sunt un bolnav care sufera de dorul vietii la tara, si voi pieri de aceasta boala.
Salut bella,
Din fericire boala de care suferi este tratabilă :)
Noi nu trăim doar din gospodăria noastră, mai primim și cadouri, ca să zic așa.
Iar grâul este mâncat de oameni de mii de ani, ce-i drept, dar ghinda e mâncată de zeci, dacă nu sute de mii de ani :)
Înainte de invazia agricultorilor, ghinda reprezenta una dintre principalele surse de hrană pentru unele populații de vânători-culegători din zona temperată, inclusiv Europa.
Iar asta e valabil și pentru America. Înainte de recenta invazie a agricultorilor.